Accesul la meciul Naţionalei programat pentru 29 martie la Piatra Neamţ costă 15 sau 25 de lei, iar primele bilete vor fi puse în vânzare din această seară, înainte de meciul Ceahlăul-FC Snagov.
Biletele de intrare la meciul Naţionalei vor fi puse în vânzare chiar din această seară la casele din jurul stadionului.„Iniţial estimam că vom scoate la vânzare biletele pe 15 martie, dar ne-am mişcat mai repede şi le punem în vânzare chiar de astăzi", spune Iulian Boghean, director de marketing la clubul „Ceahlăul".
Spectatorii care vor veni diseară la meciul echipei locale cu FC Snagov, programat la ora 19.00, pot fi primii care au ocazia să-şi rezerve locurile pentru a-i vedea pe viu pe Mutu şi Chivu.
"Am decis ca numărul maxim de bilete care poate fi achiziţionat de o persoană să fie de 3. Pentru suporterii «tricolorilor» din alte judeţe care vor solicita mai multe bilete vom fi anunţaţi în acel moment de casier", mai spune directorul de marketing.
Biletele vor fi puse în vânzare la casele din jurul stadionului şi în alte patru zone din centrul oraşului. Circa 7000 de locuri disponibile vor fi la peluze, iar alte 6000 sunt la tribuna I şi a II-a, unde preţul biletului este 25 de lei.
De la: Adevarul.ro